Copilule cu ochi de Lună…
Pășește tu mai rar
Nimic din ce-oi vedea
N-o fi chiar în zadarTimpul coase zale aspre,
Tu cureți geamuri de nisip,
Totul cade-n pace, moale
Fără de loc, fără de simțDe vei citi pagina mea,
Așa pătată cum e ea
Alege rar, citește-n gând,
Pitește doar un cuvântPune-l atent în palma ei
Și rupe-i doar o clipă,
Pictează-ți linia cum vrei,
Și te rog, fără risipăNu judeca tu, rău sau bun,
Nu îndrepta tot ce e strâmb,
Lasă-n pământ ce e pământ,
Și vădește ce-ai în gând
Poezii
Suflet vegetal
Ai scris pe cărți de trandafir, petale de liliac,
Ai decorat pagini gălbui, cu câteva boabe de mac,
Ai șters atent, cu o rădăcină aspră și amară,
Și ai semnat coperta cu flori de Primăvară…
Alb
Albă-i piatra seacă din râul ce mă îneacă,
Alb e cerul ce mă îmbată,
Alb e visul meu din noapte,
Albă-i pagina de carte,
Alb e fumul ce se înalță din uzine,
Alb e răul care pleacă, alb e binele ce vineAlbă-i sticla de vitrină,
Alb e gerul ce mă ceartă,
Albă-i soba ce mă iartă,
Albă-i creasta munților,
Alb e crezul meu și al tău,
Albă-i Ziua zilelor,Albă-i pacea, alb războiul,
Albă-i sarea, alb noroiul,
Albă-i Luna, alb e totul,
Alb ghinionul, alb norocul,
Alb e lanul de secară,
Albă-i viața ce m-omoară,Albă-i flacăra ce arde, arde, arde într-o parte,
Albă-i liniștea ce împarte vise mici și cocoșate,
Alb e trunchiul de copac ce zace-n var, speriat,
Albe-s lacrimile mele,
Albe-s patimile grele,Alb e tot răul din tine,
Albă-i suferința-n sine,
Alb e dorul ce nu pleacă,
Albă-i sabia din teacă,
Alb e sensul unei rime,
Alb e tot ce-a fost odată și sigur n-o să mai fie…
Metafore
Suntem metafore, jucării… suntem cu toții copii,
Sfâșiem cu colții noștri arămii, dese, albe draperii,
Suntem foc aprins din paie, suntem lut, ce se îndoaie,
Suntem vid și suntem tot, lână caldă, șeviot,
Suntem praf de pușcă copt, cu mirosuri de import…
Pe-un vârf de ac
Dă-mi mărgele de gândire,
Dă-mi o pată ce sclipește,
Dă-mi o noapte petrecută
Printre ale minții peșteriCât câinele roade osul,
Petrecuta-mi al meu veac
Într-o coajă de dovleac
Cât ai spune vârf de acPoate n-am eu chip de vrac,
Dar azi m-am teleportat
Într-o lume făr’ de leac
Și m-am urcat pe-un vârf de ac
Desert
Imaginile ard, în purpuriul deșert,
Când tu, te înfrupți din mine ca din ultimul desert
Scot de la naftalină, doar voința
Halucinând în biosferă, nu-mi voi pierde năzuința…
Da, da inima ta…
M-ai scufundat în val, m-ai scos la mal,
M-ai descusut frumos și m-ai îmbrăcat pe dos…
Apoi…Mi-ai sudat rănile, mi-ai mutat vămile,
Mi-ai semnat coperta, mi-ai gravitat planeta,
Mi-ai suflat lumânările, mi-ai scuzat întrebările,
Mi-ai înotat oceanele, mi-ai sărat și mările,
Mi-ai pictat trupurile, mi-ai spart scuturile,
Mi-ai întins mâinile, mi-ai adâncit fântânile,
Tu…Ți-ai desfundat nările, ți-ai urcat și scările,
Ți-ai lăudat binele, ți-ai întremat ruinele,
Ți-ai judecat răul, ți-ai astupat tot hăul,
Ți-ai cântat toată speranța, ți-ai adus darul,
Ți-ai plutit tot dulcele, ți-ai înecat amarul,
Ți-ai ridicat și velele, te-ai întins un infinit, să-ți pui în palme stelele…
Eu…?Ți-am pătrit pâlniile, ți-am oțelit și sforile?
Ți-am văzut muzica, ți-am ascultat culorile?
Ți-am salvat rădăcina, ți-am udat și florile?
Ți-am cules un loc în față, să privești zările?
Ți-am vindecat genunchiul să poți alerga?
Ți-am atins inima, da, da inima ta…
Acvariul
Acvariul meu din holul casei, zace fără apă-n el,
Un pahar pe etajeră cu trei stropi de Zinfandel,
O câmpie de păcate, arde… o văd de la geam,
Secată-i apa din acvariu, secat e vinul din paharPâine udă, dor uscat, mi-e cald în plapumă când ard,
Se descoase perna rece, unde am plâns lacrimi, vreo zece,
Și chitara mă privește, parcă-n dezacord, ca pe-un prinț cu părul blond,
Cât îmi citesc singur povești, să-mi perpelesc visul necopt…
Un ultim drum către eternitate…
Cu toții suntem pasagerii clandestini ai acestei vieți, ai acestui răstimp ce te privește din răspăr.
Ne ascundem râzând, în toaleta trenului, ca nu cumva să ne găsească controlorul. Până când, într-un final, ajungem la capăt de linie, și nevoiți, coborâm.
Unii dintre noi mai rapid, sar peste treptele vagonului, alții mai lent, așteaptă emoționați și neputincioși ca toată lumea să coboare înaintea lor.
Cert este că… odată ce-ai coborât din tren, nu te va mai întreba nimeni, niciodată, dacă ai avut bilet… sau nu…