Printre scuturi, printre spade și prin tot ce vreau să văd
Zace o lume neatinsă, neprivită de vreun om
Zac și eu întins în alb, rătăcit între pavaje
Nu mai știu vreun ce sau cum, ce vine… cum se întoarce…Cad bucățele de speranță, mă întind, vreau să le prind,
Să le strâng în pumni, să mă rănească, vreau să simt,
Sau măcar să nu se piardă, să stea ascunse undeva,
Până le voi putea convinge să vină și-n lumea meaSunt zdrelit iarăși de ură, slăbit și aruncat pe-un nor
Vreau să piară tot ce simt, să vindec glasul gurilor
Vreau să cânt, să râd, sau poate că vreau să zbor
Să lupt cu ce am în dotare, un fir de praf și un fir de păr…
Poezii
Pentru tine… sau pentru mine…
Acum ai crescut, și ai trecut prin toate
Prin bune, prin rele, țipete, șoapte
Un pix tocit, un jurnal scris urât
Am scris pentru tine, ce tu n-ai pututȘi de scris am avut, destul de mult,
Când durerea lovește, destul de surd
Paginile vorbesc, când eu rămân mut
În lumea ce n-o am și nu m-a avutÎn clipa ce-o știu, ce s-a petrecut
Acul se îndoaie, la fix a bătut
Acum deschid ușa! La fix ai bătut…
Vrei ceva de mâncare? De băut?Nu mă ține din scurt, nu m-ai avut,
Nu te mai țin mult, oricum tu ai vrut,
Nu te mai ascult, pleacă nu te aud
Am renunțat amândoi, a durut…
Sânge aprins
O scânteie de-mi aprinzi, în ea să mă închizi
Prin gura sărutată și ochii de oglinzi
Umblă rele ce în prag sau oprit, și mi-au povestit…
Prin urechea căscată și nasul de grinzi
Umblă un sunet închis, ce mă îneacă în firnis
O culoare pală, sânge aprins…
Gândul meu despletit
Pe niște perne moi, stă gândul neclintit,
N-am pace nici să tac, n-am pace nici să zic
Pe o saltea de umbră, stă gândul despletit,
N-am pace nici să îngheț, n-am pace nici să frig
Vorbesc numai cu tine, Mărite Împărat
Mângâiat cu flori de stuc, înțepat cu spini de brad,
Ars în tălpi și ud în coate, beat de viață și de moarte
Dacă îți dau limba în dar, taie-o tu pe jumătate
Când Luna moare…
Lumea-i nouă, lumea-i veche, lumea-i rea și într-o ureche
În tunelul fără capăt stau cu lampa iar de veghe,
Îmbrăcat în multe doruri, cald, ascult ecoul minții
Dezbrăcat de adevăruri sunt doar eu și Țapul Negru
Care-n liniștea abruptă stă și își numără arginții,
Scrijelit scrie pe-o parte că finalul nu-i departe
Arde focul și topește, dorințe prinse într-un clește
Și mai tace unde poate, liniștea zidită-n șoapte
Alerg prin bezna sumbră, să mă las cuprins de umbră
Gândurile mele toate, într-un buchet le-arunc în noapte
Ninge, plouă, ninge iară, din tunel gonesc afară
Și nu mă așteaptă după colț, decât fanfara funerară,
Strigă, urlă, cântă a moarte, n-am nimic și am de toate
Scapă-mă te rog de mine, curăță-mă de păcate,
Iar când se naște noul Soare, drumurile să-mi separe
Mor și eu când Luna moare, rămân gol, fără petale…
Într-o zi amară
Într-o zi amară, n-o să mai existe timp,
N-o să mă mai simți și n-o să te mai simt,
Ardem între lumânări ce nu se aprind,
Între flori parfumate, ce mint…
Rădăcini de marmură
Rădăcini de marmură, m-agață ca niște sârme
Și mă târăsc în cușca mea să fiu iar ferit de lume
Simt cum frigul mă cuprinde în castelul meu de umbre,
Iar ceasul ticăie ușor, parcă nimeni nu-l aude
Pereții tremură de ger, haina sare din cuier
Ușa scârțâie discret, fereastra-i spartă de un regret
Mâna îmi tremură încet, podeaua parcă plutește,
Din visul treaz fără de somn, nimic nu mă trezeșteCine coase și descoase răceala ce-mi intră în oase,
Și mă aruncă tocmai ea, într-un neted ghem de ace,
Și mă salvează iarăși ea, cea ce mi-a zâmbit cândva
Cu aripi arse transe-n jos, cu cretă roșie-mi scria
Când totul țipă, totul vrea, totul cere, totul ia
În castelul meu de umbre, eu tot fug de umbra mea…
Algoritmi și Anemone
Suntem oameni triști,
Turiști fără busolă rătăciți în păpuriș,
Anemone colorate înecate-n săruri moi,
Ciocolate cu fondante,
Și dame în blănuri noi
Algoritmi pitiți în lume,
Algoritmi pitiți în noiSuntem pensula și planșă,
Acuarelă și necaz,
Suntem flacără, chibrit
Nicidecum vreun aragaz
Dumneavoastră
Dintr-un zid de stele arse,
Cad ușor fire de praf
Alunecând petale, grav
Pe ale tale albe coapseȘi parcă-mi sar ochii din cap,
Iar lumina ta, mă seacă
Sar cerceii tăi lucioși,
Păr din vânt și ochi din apăȘi de mi-ai da o zi cu soare,
Ruptă chiar din părul tău
Aș număra secunda-n care
Am lunecat din drum în hăuIar tu, aștepți, aștepți să vină
Măcar un chip făr’ de rugină
Să-ți atingă coapsa arsă,
Vorbindu-ți cu dumneavoastră
Tâmplă abruptă
Tu mă apuci de-o aripă ruptă
Mângâiată de lacrimi și spini,
Eu îți mângâi, iar, tâmpla abruptă,
Sângerând, ștearsă de priviri…