O picătură șchiopătează pe frunza unui nuc
Și eu, nescris la față, năuc, de gât vreau s-o apuc
De ce nu mă lași să dorm? De ce aluneci zgomotos?
Spune-mi, ți-e frică de înălțime, de nu te poți uita în jos?La noapte ca să fim chit, o să mă urc pe casă,
Și o să alunec eu pe zid,
Oare vei mai tropăi, tu arid lichid?
Cu ochii tăi de oxigen și glasu-ți omogen de hidrogen,
Cu trupul tău incolor, ce animă nuanțat haina nucului, de lemn,Și te veghez, și te indemn să nu mai calci la geamul meu
În bocancii tăi cu lână, rupți în călcâie, mici, de culoare crem
Suntem prieteni, noi o știm, amicul meu cel insipid,
Of… și când speram la timp de pace, mă regăsesc vorbind
Cu o bucățică de lichid…