O lume neatinsă

Printre scuturi, printre spade și prin tot ce vreau să văd
Zace o lume neatinsă, neprivită de vreun om
Zac și eu întins în alb, rătăcit între pavaje
Nu mai știu vreun ce sau cum, ce vine… cum se întoarce…

Cad bucățele de speranță, mă întind, vreau să le prind,
Să le strâng în pumni, să mă rănească, vreau să simt,
Sau măcar să nu se piardă, să stea ascunse undeva,
Până le voi putea convinge să vină și-n lumea mea

Sunt zdrelit iarăși de ură, slăbit și aruncat pe-un nor
Vreau să piară tot ce simt, să vindec glasul gurilor
Vreau să cânt, să râd, sau poate că vreau să zbor
Să lupt cu ce am în dotare, un fir de praf și un fir de păr…