O cifră văduvă

Cerne tu, cât poți să cerni din poezia mea,
Și arde tot, cât poți să arzi aici, altundeva
Țipă tu sau plângi, măcar de faci ceva
Lovit de un membru șchiop, chiar în camera ta

De ce nu te arăți? Lasă-mă să văd,
Precum sticla în căldură, lasă-mă să crăp
Lasă-mă să pot, mă doare tare gâtul,
Și Mărul lui Adam, visul, începutul

Unde țipi? Nu vezi că se întoarce?
Nu vezi că n-are rost? Nici ție nu-ți mai place,
Unde ai lovit? Unde te doare?
Răspunsul tău umil, e doar o simplă întrebare

Poți să mai respiri? Ți-e bine? Mai ai spini?
Mai ai foc să arzi? Mai ai apă să stingi?
Mai ai umerii lați? Ochii răi și mici?

Ai părul de furtună și glasul de pământ,
Ai mâna înghețată, nasul mic și cârn,
Ai haina ta murdară, aruncată într-un colț,
O cifră văduvă, e doar un număr fără soț